Profesorii nu se înghesuie la vaccinare. Aproximativ jumătate dintre ei s-au înscris la imunizare, deocamdată
A început etapa specială de imunizare a cadrelor didactice. Se va întinde până pe 10 martie, timp în care autoritățile…
A început etapa specială de imunizare a cadrelor didactice. Se va întinde până pe 10 martie, timp în care autoritățile speră să imunizeze 60 de mii de angajați ai sistemului de educaţie. Momentan, cam jumătate dintre dascăli sunt dispuşi să primească vaccinul. Programările se fac prin şcoli şi inspectorate şcolare
În această etapă specială de vaccinare, va fi imunizat în primul rând întreg personalul din creșe și grădinițe. Evident, este vorba despre acele persoane care și-au exprimat acordul pentru a fi vaccinate. În al doilea rând, este vorba despre cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial, liceal și universitar.
Cei indeciși acum se pot răzgândi pe viitor.
VALERIU GHEORGHIȚĂ, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare: „Ei vor rămâne eligibili pe toată durata desfășurării campaniei de vaccinare și în momentul în care vor dori să se vaccineze, vor putea face acest lucru. Însă această activitate particulară o organizăm la acest moment. Pentru că este important să prindem fereastra oportună din punct de vedere epidemiologic”.
Campania specială de imunizare a cadrelor didactice durează până pe 10 martie, timp în care autoritățile speră să imunizeze 60.000 de angajați din sistemul de învățământ. Alți 42.000 sunt deja vaccinați, dar numărul total al celor din sistem se apropie de 300.000. Programările se fac prin școli și inspectorate școlare.
Sursa: http://www.stiri.tvr.ro