Sunday, October 6, 2024


Sezonul premiilor Nobel 2021 va debuta la 4 octombrie

Distincțiile Nobel vor fi decernate începând cu data de 4 octombrie, potrivit calendarului anual publicat de Comitetul norvegian care acordă…

PublicatCurierul , in Actualitate , at martie 25, 2021

Distincțiile Nobel vor fi decernate începând cu data de 4 octombrie, potrivit calendarului anual publicat de Comitetul norvegian care acordă aceste prestigioase premii.

329 de candidaturi au fost înregistrate, constând în 234 de persoane şi 95 de organizaţii. Numărul candidaturilor din acest an la Nobelul pentru Pace ocupă locul al treilea în clasamentul din toate timpurile, care a început să fie întocmit în 1901, notează Agerpres, citând DPA.

Printre candidaturile cunoscute se află activista pentru mediu Greta Thunberg, membrii mişcării pro-democraţie din Hong Kong, fostul preşedinte american Donald Trump, opozantul rus Alexei Navalnîi şi activista belarusă Svetlana Tihanovskaia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este una dintre organizaţiile internaţionale menţionate pe lista de propuneri, datorită rolului său în coordonarea reacţiei globale la pandemia de coronavirus.

În 2020, premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit Programului Alimentar Mondial.

Premiul Nobel pentru Medicină va deschide sezonul acestor trofee din 2021 în data de 4 octombrie, au anunţat organizatorii. În ziua următoare, 5 octombrie, va fi atribuit premiul pentru Fizică, urmat de premiul pentru Chimie, care va fi anunţat pe 6 octombrie.

Premiul Nobel pentru Literatură va fi decernat pe 7 octombrie. Anul trecut, Academia Suedeză a atribuit acest premiu poetei americane Louise Gluck.

Premiul Nobel pentru Economie va fi anunţat câteva zile mai târziu, pe 11 octombrie.

Cu excepţia premiului pentru Economie, celelalte premii Nobel au fost create de industriaşul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei.

Premiile Nobel sunt înmânate în mod tradiţional în cadrul unor evenimente organizate la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

În 2020, ceremoniile de anunţare şi cele de înmânare a acestor premii au fost considerabil ajustate din cauza pandemiei de COVID-19, iar laureaţii nu au mai călătorit la Stockholm şi Oslo pentru a-şi primi trofeele.