Pădurar băcăuan bătut de hoții de lemne. Federația Sindicatelor Silva trage un nou semnal de alarmă: „Așa nu se mai poate!” – Curierul de stiri
Friday, March 29, 2024


Pădurar băcăuan bătut de hoții de lemne. Federația Sindicatelor Silva trage un nou semnal de alarmă: „Așa nu se mai poate!”

În doar câteva luni, mai multi pădurari au fost agresați de hoții de lemne, iar unul dintre ei este din…

PublicatCurierul , in Actualitate , at aprilie 2, 2021

În doar câteva luni, mai multi pădurari au fost agresați de hoții de lemne, iar unul dintre ei este din județul Bacău. Recent, Federația Sindicatelor Silva, condusă de inginerul băcăuan Silviu Geană, trăgea un nou semnal de alarmă pe această temă. „Pe fondul creșterii presiunii asupra pădurii – spunea Silviu Geană – trei silvicultori aflați în timpul serviciului de pază a fondului forestier național au fost agresați de hoții de lemn, iar de atunci alți trei pădurari, din județele Bacău, Hunedoara și Vâlcea, au devenit victime ale infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos”.
Federația Silva a solicitat oficial sprijinul și intervenția conducerii Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor și a conducerii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru urgentarea dotării personalului silvic care are ca responsabilități paza pădurilor cu armament de serviciu, cu uniformă de serviciu, cu mijloace de apărare și de intervenție, cu mijloace de comunicație și mijloace de deplasare, așa cum sunt prevăzute de lege
Joi, 1 aprilie, Federația Silva a solicitat sprijinul Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare și urmărire penală în cazurile de agresiune împotriva personalului silvic și dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea și pedepsirea autorilor acestor agresiuni.
Sursa: Petre Done