În şcolile din România persistă „segregarea” copiilor de etnie romă
Organizaţia Salvaţi Copiii susţine că în şcoli persistă „segregarea” copiilor de etnie romă, în ciuda obiectivului declarat al autorităţilor de…
Organizaţia Salvaţi Copiii susţine că în şcoli persistă „segregarea” copiilor de etnie romă, în ciuda obiectivului declarat al autorităţilor de a o elimina, iar raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale în domeniu în 2019 arată că procesul de desegregare a fost realizat „foarte superficial”.
„Experienţa din programele noastre educaţionale pe care le derulăm deja în 18 judeţe, în localităţi atât urbane, cât şi rurale şi în Bucureşti dovedeşte că discriminarea şi segregarea sunt des întâlnite. Inclusiv în Bucureşti am întâlnit situaţii de copii evaluaţi şcolar necorespunzător pe criteriul apartenenţei la etnia romă, şcoli în care clasele sunt evident segregate, (…) şcoli în care învaţă majoritar copii de etnie romă, chiar dacă în comunităţile arondate sunt şi mulţi copii majoritari”, a declarat, vineri, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, la o conferinţă online, notează Agerpres.
Potrivit acesteia, cu toate că, la nivel oficial, segregarea etnică în şcoli este interzisă explicit din 2007, atât documentele oficiale, cât şi analizele efectuate de organizaţiile neguvernamentale arată că fenomenul persistă.
„În România, procentul copiilor de etnie romă, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, care fac parte din clase în care toţi colegii sunt de etnie romă, de 10%, atât cât era în anul 2011, s-a menţinut în mod îngrijorător şi în 2016, când s-a făcut următoarea evaluare, în pofida demersurilor antisegregare ale autorităţilor. Mai mult decât atât, raportul societăţii civile de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de integrare a romilor în România în 2019 arată că procesul de desegregare a fost realizat foarte superficial, iar segregarea copiilor romi în şcoală este încă raportată, în ciuda obiectivului declarat al autorităţilor de a o elimina”, a adăugat Alexandrescu.
Sursă foto: Google