Sunday, March 23, 2025


Forțe proaspete la IPJ Bacău. 24 de polițiști, încadrați din sursa externă, au depus jurământul

Miercuri, 25 ianuarie, 24 de polițiști au jurat credință, în cadrul festivității care s-a desfășurat în sala de ședințe de…

PublicatCurierul , in Actualitate Social , at ianuarie 26, 2023

Miercuri, 25 ianuarie, 24 de polițiști au jurat credință, în cadrul festivității care s-a desfășurat în sala de ședințe de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. 3 polițiste și 21 de polițiști, care au promovat concursul pentru ocuparea unor posturi de ofițeri și agenți, prin încadrare din sursă externă, își vor desfășura activitatea în domeniile ordine publică, acțiuni speciale, poliție rutieră, logistică și siguranță școlară.

Timp de 4 luni, aceștia vor participa la cursul de inițiere în carieră, un curs de pregătire intensivă. În acest timp, vor fi instruiți de profesori și polițiști specializați la una din instituțiile de învățământ ale Poliției Române.Totodată, noii polițiști vor beneficia și de îndrumare din partea unor colegi cu experiență care le vor arăta ce presupune munca de poliție.

Ceremonialul s-a încheiat cu felicitarea noilor polițiști de către conducerea instituției.

Comunicat/IPJ Bacău