Friday, October 22, 2021


Recital cameral de excepție susținut la Biblioteca Radu Rosetti de violonista Corina Marc şi pianista Cristina Şoitu

Primăria Municipiului Onesti, Biblioteca Municipala Radu Rosetti în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ , vă…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at aprilie 12, 2021

Primăria Municipiului Onesti, Biblioteca Municipala Radu Rosetti în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ , vă invită la o seară de muzică camerală susţinută de violonista Corina Marc şi pianista Cristina Şoitu, ambele din Cluj-Napoca.

Evenimentul are loc în cadrul Stagiunii muzicale 2020-2021 şi se va desfăşura joi, 15 aprilie 2021, de la ora 17.30, în sala de concerte a bibliotecii.

În program, compoziţii ale lui Chopin,Beethoven, Schumann

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor sanitare de protecție în vigoare.

CORINA MARC a început studiul viorii la vârsta de şapte ani, sub îndrumarea profesorului Mihai Wunderlich, urmând ca din anul 1997 să le continue la clasa prof. univ. dr. Victoria Nicolae.

Printre premiile obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale, se numără: Premiul special Aperto la Concursul Internaţional „Cornelia Bronzetti” – Câmpina (2000), Premiul I la Olimpiada Naţională de la Satu-Mare (2001) şi Ppremiul I – „Premiul Uniunii compozitorilor şi muzicologilor” la Olimpiada Naţională de la Braşov (2003).

A participat la cursuri de măiestrie susţinute de violonişti precum: Şherban Lupu (S.U.A.), Cornelia Bronzetti (Bucureşti), Gernot Winischofer (Viena), Cvartetul „Voces” (Iaşi), Aurel Marc (Cluj-Napoca), Anke Schittenhelm (Graz), Ellen Rose (S.U.A.-Dallas).

in anul 2009, este cadru didactic titular la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, obţinând rezultate deosebite cu elevii la Olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale. Absolvenţii clasei sale sunt în prezent studenţi ai Conservatoarelor de muzică din Cluj-Napoca, Viena şi Graz.

A obţinut titlul de Doctor în muzică în anul 2016, cu teza intitulată: „Sonatele franceze pentru vioară şi pian de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.”

Pianista CRISTINA ŞOITU a absolvit studiile de licenţă, masterat şi doctorat ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, urmând cursurile Facultăţii de Interpretare Muzicală, specializarea pian, la clasa conf. univ. dr. Csiky Boldizsár. În cadrul şcolii doctorale „Sigismund Toduţă” a Academiei de Muzică clujene, l-a avut ca şi coordonator ştiinţific pe prof. univ. dr. Gabriel Banciu.

Pe parcursul anilor de studii a participat la cursuri de măiestrie cu Mihaela Ursuleasa, Franck van den Laar, Adriana Bera, Ninuca Pop-Oşanu, Walter Krafft şi la cursuri de muzică de cameră cu Ellen Rose, Vladimir Lakatos, Anke Schittenhelm şi cvartetul „Voces”.

Activitatea artistică a interpretei cuprinde recitaluri solo şi de muzică de cameră susţinute în Cluj-Napoca, Sinaia, Braşov, Târgu-Mureş, Sighet, Bistriţa, Piatra-Neamţ şi Zalău.

Din anul 2008, este profesor la Şcoala de Muzică „Augustin Bena” din Cluj-Napoca, pentru ca opt ani mai târziu, din 2016 să predea pianul la Şcoala Internaţională din Cluj-Napoca. În prezent este şi asistent universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra-Neamţ.