Sunday, March 16, 2025


Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at aprilie 15, 2021

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Surse diplomatice citate de Reuters au declarat că în perioada următoare vor fi negociate detaliile cu parlamentarii europeni.

Certificatele ar permite persoanelor vaccinate, celor care s-au vindecat de COVID-19 sau persoanelor cu rezultate negative ale testelor, să călătorească mai ușor în UE, unde restricțiile de circulație au afectat foarte mult turismul de peste un an.

Cele 27 de state membre ale UE ”și-au subliniat angajamentul de a pregăti cadrul legal până în vara anului 2021”, se arată într-un document agreat la nivel de ambasadori, citat de Reuters.

Parlamentul European, care trebuie, de asemenea, să fie de acord cu această propunere, pentru ca acordul să intre în vigoare, urmează să decidă propria sa poziție la sfârșitul acestei luni. Discuțiile finale dintre parlamentari, ambasadori și oficiali UE vor începe în luna mai.