BOR: Credincioșii vor putea sta și în biserică la slujba de Înviere. Va fi un număr limitat de persoane, în funcție de spațiu
Slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, iar credincioșii trebuie să păstreze distanțarea socială. Este anunțul făcut de…
Slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, iar credincioșii trebuie să păstreze distanțarea socială. Este anunțul făcut de premierul Florin Cîțu, la Digi24. Purtătorul de cuvânt al BOR îl contrazice, însă. Slujba va fi făcută în interior, dar în biserică va intra un număr limitat de credincioși.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a spus la Digi24 că „de obicei, reflexul e în această perioadă să transmiți un răspuns cu accent spre exterior”.
„Vă aduc aminte de Hotărârea Guvernului nr 432 din 8 aprilie 2021 în care sunt stipulate precis toate elementele privitoare la desfășurarea slujbelor religioase, inclusiv slujba de Înviere. Din acest motiv, Cancelaria Sfântului Sinod a emis deja îndrumări foarte riguroase cu privire la desfășurarea acestor slujbe”, a spus Bănescu.
„Slujba de Înviere are partea ei primă la care participă credincioșii în număr mai mare, care se desfășoară afară, după aceea, această majoritate a credincioșilor se retrage spre casă. Cei care vor rămâne, evident că vor putea rămâne atât în curtea bisericii, vor fi locuri foarte precis marcate, dar și în interior, unde clericii se vor retrage să slujească până la capăt Sfânta Liturghie. Vor putea pătrunde în interior doar un număr limitat de persoane, conform spațiului disponibil”, a explicat el.