Sunday, June 13, 2021


Un nou tip de pensie în România. În ce condiții s-ar putea acorda

Un nou tip de pensie ar putea apărea în România, anume pensia moștenită de care să beneficieze urmașii persoanelor care…

PublicatCurierul , in Actualitate , at aprilie 22, 2021

Un nou tip de pensie ar putea apărea în România, anume pensia moștenită de care să beneficieze urmașii persoanelor care nu au apucat să se pensioneze sau care au murit la puțină vreme după retragerea din activitate.

Pensia moștenită este distinctă de pensia de urmaș care se acordă în anumite condiții, potrivit legislației în vigoare.

Proiectul de lege privind pensia moștenită a fost elaborat de către fostul ministru al Apelor și Pădurilor, senatorul Ioan Deneș, inițiativa sa fiind asumată în bloc de către grupul senatorial al PSD.

Pensia moștenită integral pe durată de doi ani

Potrivit proiectului, pensia moștenită se va acorda în cuantum de 100% moștenitorilor legali ai persoanei care a decedat cu doi ani înainte sau cu doi ani după pensionare. Acest tip de pensie se va acorda în conformitate cu dispozițiile Codului Civil care vizează moștenirile.

Pensia moștenită se acordă moștenitorilor legali pentru o perioadă de doi ani din  momentul decesului persoanei dacă decedatul îndeplinea cel puțin una din condițiile de mai jos:

a) îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc înainte cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani la femei și 63 de ani la bărbați, conform legislației în vigoare;

b) îndeplinea varsta legala de pensionare cu stagiu complet de cotizare, conform legislației în vigoare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limită de vârstă.

După scurgerea celor doi ani în care succesorii legali pot beneficia de pensia moștenită, ei pot solicita și acordarea pensiei de urmaș, dacă îndeplinesc condițiile necesare.