Saturday, September 30, 2023


De ce se ciocnesc ouăle de Paște. Tradiții și simbolistică

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţională pască, se pregătesc, de obicei, în Joia Mare, existând credinţa…

Publicatadmin , in Actualitate , at mai 2, 2021

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţională pască, se pregătesc, de obicei, în Joia Mare, existând credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

Tradiţia înroşirii ouălor înainte de Sfintele Paşti este explicată printr-o serie de legende creştine, care leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre acestea aminteşte de faptul că Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus un coş cu ouă, pe care l-a aşezat sub cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele vărsat de Domnul Iisus pentru mântuirea lumii.

O altă legendă spune că atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, în momentul în care acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii. Totodată, potrivit biserica.org, se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăţ de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: ″Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus″⁣. Şi pe dată ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Cu multe secole înainte de Hristos, exista obiceiul de a oferi în dar ouă colorate, la marile sărbători, îndeosebi la cele de înnoire a timpului. Oul este el însuşi generator de viaţă, un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei. La creştini, oul Îl reprezintă pe Creator, Cel ce creează tot şi Cel ce conţine în sine totul. Totodată, oul înroşit este simbolul Mântuitorului, Cel ce părăseşte mormântul, pentru a se întoarce la viaţă, precum puiul de găină care iese din găoace.