Monday, October 18, 2021


De la 1 iulie crește calitatea alimentelor românești

Siguranța și calitatea alimentelor cresc începând cu 1 iulie, când companiile românești, prezente în hipermarketuri, vor avea reguli mai stricte…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at mai 20, 2021

Siguranța și calitatea alimentelor cresc începând cu 1 iulie, când companiile românești, prezente în hipermarketuri, vor avea reguli mai stricte pentru certificarea producției. România devine a treia țară din Europa care recunoaște cel mai înalt standard de siguranță și calitate alimentară, IFS Food 7, prin care produsele sunt, mai ales în stadiul de producție, intens verificate. Prin această certificare internațională recunoscută oficial de autorități, producătorii își pot comercializa produsele în marile lanțuri de retail, dar să și exporte în toată lumea, inclusiv în piețe greu accesibile, precum Statele Unite ale Americii.

„Am pus bazele unei colaborări transparente între IFS Management GmbH și ANSVSA, benefică pentru toate părțile implicate: autoritate, consumatori și operatori. Dorim să avem un parteneriat pe termen lung, iar anul viitor să avem statistici care să ne ajute să modificăm legislația în funcție de problemele identificate în auditurile IFS Food pe calitatea și siguranța alimentelor și să luăm măsuri imediate pentru a proteja consumatorii”, a declarat Mihai Ponea, director general al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ANSVSA.

„Singura soluție pentru companiile românești, care vor să se extindă sau care vor să exporte, rămâne obținerea unui pașaport internațional, un certificat IFS – International Featured Standards, care să ateste siguranța și calitatea alimentelor, pentru consumator. Atât autoritățile, cât și companiile, sunt interesate să fie dezvoltată o bază de date premium, care să ateste siguranța și calitatea produselor, iar marile rețele de comercianți să-și extragă din aceasta cei mai buni parteneri. Susținem dezvoltarea de produse alimentare românești, sigure, de calitate și sprijinim producătorii români să aibă acces la piețele internaționale”, a declarat Ionuț Nache, director general INAQ Consulting.

IFS Food 7 este un standard internațional privind calitatea și siguranța produselor alimentare care permite evaluarea sistemelor de management într-o abordare unitară și este recunoscut de Global Food Safety Initiative – GFSI (Inițiativa Globală pentru Siguranța Alimentelor).

Acesta permite auditarea furnizorilor ce fabrică produse alimentare sub marca proprie a lanțurilor de retail și en-gros şi a altor producători și se aplică doar companiilor producătoare de alimente sau celor care ambalează produse alimentare vrac.