Sunday, October 17, 2021


Peste 11% dintre clienții români au cumpărat în acest an mașini electrificate

Raportul APIA privind evoluția pieței auto din primele patru luni ale anului arată că 11,6% dintre mașinile înmatriculate în acest…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at mai 20, 2021

Raportul APIA privind evoluția pieței auto din primele patru luni ale anului arată că 11,6% dintre mașinile înmatriculate în acest an sunt mild hybrid, plug-in hybrid sau electrice.

Ponderea vehiculelor care se deplasează măcar parțial cu ajutorul electricității crește constant în România. Datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) arată că 11,6% dintre achizițiile de autoturisme noi din primele patru luni ale acestui an au țintit astfel de mașini, în creștere de la 5,5% în aceeași perioadă din 2020.

Datele APIA arată că în perioada ianuarie – aprilie 2021 au fost înmatriculate în România 501 mașini 100% electrice, în creștere cu 59% față de cele 315 înregistrate în circulație în perioada similară din anul trecut. Cele mai multe mașini 100% electrice au aparținut mărcii Volkswagen (153 unități), în timp ce pe locul 2 s-au clasat Peugeot (56 unități), iar pe trei BMW (51 unități).