Thursday, July 29, 2021


PERICOL la mare, după extinderea plajelor. Trecerea la o adâncime mai mare se face brusc și foarte aproape de mal

Extinderea plajelor are efecte periculoase. Trecerea la o adâncime mai mare se face brusc şi foarte aproape de mal. Chiar…

PublicatCurierul , in Actualitate , at mai 29, 2021

Extinderea plajelor are efecte periculoase. Trecerea la o adâncime mai mare se face brusc şi foarte aproape de mal. Chiar şi în Mamaia, staţiune recunoscută pentru intrarea treptată în apă, există acum pericol de înec, mai ales pentru copii. Specialiştii îi îndeamnă pe turişti să nu se aventureze, să fie atenţi şi să nu depăşească geamandurile.

În Mamaia și Mamaia Nord, mai multe sectoare de plajă au fost lărgite prin înnisipare. Turiștii vor avea mai mult spațiu la dispoziție, dar în apă vor fi expuși mai multor pericole.

În unele zone, la numai numai 20 de metri distanță de mal, apa are brusc o adâncime de un metru. Un pericol pentru copiii mici.

Sectoarele lărgite de plajă ar trebui predate operatorilor de la 1 iulie. Aceștia sunt nemulțumiți pentru că vor putea exploata numai anumite porțiuni. În plus, după extindere, o plajă din nordul litoralului și-a pierdut certificarea blue flag, care atesta un standard ridicat de calitate și de protejare a mediului. Mai mult, facilita accesul și persoanelor cu dizabilități.

Specialiștii dau asigurări că intrarea în apă va avea, din nou, o linie de stabilitate naturală, dar va dura câțiva ani până când se va nivela.