Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte (teste de antrenament) la Limba și literatura română și Matematică
Evaluarea Națională 2021 începe la 22 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română, și continuă în 24 iunie…
Evaluarea Națională 2021 începe la 22 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română, și continuă în 24 iunie cu examenul la matematică, urmând ca verificarea cunoștințelor de limbă maternă, acolo unde este cazul, să aibă loc în 25 iunie.
Înscrierile pentru Evaluarea Națională deja s-au făcut până vineri, 11 iunie, astfel că absolvenții claselor a VIII-a au intrat în linie dreaptă pentru pregătirea examenelor scrise. Mai au o săptămână pentru a-și pune la punct cunoștințele.
Din cauza pandemiei și a școlii online, programa pentru Evaluarea Națională 2021 a fost simplificată. Puteți consulta AICI ce conținuturi intră în noua bibliografie de examen pentru Evaluarea Națională 2021.
Interesul este cu atât mai mare cu cât structura subiectelor pentru Evaluarea Naţională 2021 se schimbă, iar elevii, în premieră, trebuie să rezolve cerințe concepute după modelul testelor PISA. Au avut o primă ocazie să vadă despre ce este vorba cu ocazia simulării Evaluării Naționale, care a avut loc la sfârșitul lunii martie.
Așadar, în scurtul răgaz pe care îl mai au până la examene, elevii au posibilitatea de a se pregăti rezolvând testele de antrenament, adică niște modele de subiecte care să-i ajute să se orienteze pentru probele scrise propriu-zise. Ele sunt structurate exact după modelul acestora, cu aceeași bibliografie și cu baremul de notare aferent.