Saturday, December 14, 2024


Bacău: O minorā dintr-un centru de plasament care voia sa se sinucidă, scoasă de polițiști din pârâul Trebes

O minoră în vârstă de 17 ani dintr-un centru de plasament din comuna băcăuană Mărgineni a fost salvată de poliţişti…

PublicatCurierul , in Actualitate , at iunie 20, 2021

O minoră în vârstă de 17 ani dintr-un centru de plasament din comuna băcăuană Mărgineni a fost salvată de poliţişti din mijlocul pârâului Trebeş, unde intrase cu intenţia să se sinucidă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, sâmbătă, că reprezentanţii centrului de plasament au anunţat la 112 că minora manifestă un comportament agitat şi este predispusă la suicid.

În urma deplasării la faţa locului, s-a constatat faptul că minora a fugit din centru într-o zonă greu accesibilă de pe albia pârâului Trebeş. S-au efectuat căutări de către poliţişti, împreună cu personal medical, angajaţii centrului de copii şi mai mulţi voluntari. Minora a fost identificată de poliţişti, în mijlocul pârâului Trebeş, de unde a început să strige că se sinucide dacă vede pe cineva că se apropie de ea. Ţinând cont de pericolul iminent în care se afla minora, având în vedere debitul în creştere al pârâului Trebeş în urma precipitaţiilor abundente, s-a acţionat operativ pentru scoaterea acesteia din apă, fiind convinsă de poliţişti să renunţe la gestul său necugetat’, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Având în vedere gradul de risc al faptelor sale şi starea sa psihică, minora a fost transportată şi internată în spital în vederea examinării medicale.