Un procent de 35% dintre români nu se simt în siguranţă la locul de muncă
Un procent de 35% dintre români nu se simt în siguranţă la locul de muncă, unul din trei se află…
Un procent de 35% dintre români nu se simt în siguranţă la locul de muncă, unul din trei se află într-un maraton de conferinţe, iar 33% se simt epuizaţi, arată rezultatele studiului „Barometrul Up4Work”, o iniţiativă menită să identifice în ce măsură modul de a munci al românilor s-a schimbat în context pandemic, lansat marţi.
De asemenea, una din cinci persoane a afirmat că a întâmpinat greutăţi în a lucra de acasă şi a fi părinte, în acelaşi timp.
Conform barometrului, la aproape un an şi jumătate de la debutul pandemiei, motivaţia de a munci a românilor s-a schimbat fundamental. Astfel, în topul celor mai importante caracteristici pentru un loc de muncă bun, conform angajaţilor români, se regăsesc: siguranţa la job (75%), echilibrul muncă – timp liber (67%) şi munca relevantă, cu sens (52%). Salariul sau beneficiile extrasalariale sunt importante pentru mai mult de 40% dintre români.
„Modul în care muncim s-a schimbat fundamental în ultimii ani, iar contextul pandemic a avut o contribuţie în acest sens. Astfel, e important să înţelegem că un
loc de muncă pe care te poţi baza şi unde poţi lucra în siguranţă a devenit o valoare fundamentală pentru angajaţii români, care pun din ce în ce mai mult accent
pe echilibrul muncă-timp liber, ceea ce arată că românii nu mai sunt dispuşi să accepte stresul precum în trecut. Faptul că mai bine de jumătate dintre români caută
un loc de muncă relevant, cu sens şi că mai bine de jumătate (59%) ar munci şi dacă ar avea suficienţi bani să se întreţină arată că forţa de muncă în România devine
din ce în ce mai sofisticată şi că angajaţii români caută un serviciu care să le ofere inclusiv satisfacţii non-materiale”, a declarat sociologul Barbu Mateescu.