Explozie urmată de incendiu la Combinatul Chimic Azomures.O persoana a fost ranitā
Românii au fost avertizați azi noapte prin mesaj RO-Alert despre o explozie urmată de incendiu în Combinatul chimic Azomureș. Accidentul…
Românii au fost avertizați azi noapte prin mesaj RO-Alert despre o explozie urmată de incendiu în Combinatul chimic Azomureș. Accidentul s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş.
ISU Mureş a transmis că o persoană a fost rănită în urma exploziei.
„În jurul 01:00, explozie urmată de incendiu la statia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomures. Intervin pompierii militari din cadrul ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situatii de Urgenta din cadrul operatorului economic. Incendiul este localizat, fără pericol de extindere şi se intervine pentru lichidare. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populatiei din zona limitrofa a operatorului. Nu exista nici un pericol pentru populatie sau personalul operatorului. A fost o victimă de sex masculin, de aproximativ 50 de ani, cu o fractura de membru superior”, arată comunicatul ISU Mureş
Explozia s-a produs în jurul orei 01:00, iar lucrătorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată.
„În timpul manevrelor de pornirea a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc un incendiu. O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu şi cei de la ISU Mureş”, a transmis Azomureş.