Monday, July 26, 2021


NOI detalii în cazul bărbatului din Bacău găsit mort intr-o duba frigorifica

Un bărbat de 38 de ani a fost găsit fără suflare, închis în duba frigorifică pe care o conducea. Deşi…

PublicatCurierul , in Actualitate , at iulie 19, 2021

Un bărbat de 38 de ani a fost găsit fără suflare, închis în duba frigorifică pe care o conducea. Deşi maşina era parcată într-o zonă aglomerată, ziua în amiaza mare, nimeni nu a auzit şi nu a văzut nimic. Fostul soţ al actualei iubite este cel care a descoperit cadavrul şi a dat alarma

Bărbatul avea 38 de ani şi lucra la restaurantul socrilor. Era şofer chiar pe dubiţa în care a fost găsit fără viaţă. Cunoscuţii spun că a venit ca de obicei la serviciu şi a parcat în faţa localului. Nimic nu anunţa tragedia. Martor restaurant: ”L-am văzut pe tânărul respectiv, dădea mâncare la câinii de pază ai socrilor”.

Șoferul a fost găsit mort în dubă de fostul soț al iubitei sale

Alarma a dat o iubita lui. Văzând că nu îi răspunde la telefon, femeia i-a cerut ajutorul fostului soţ. El este şi cel care l-a găsit mort în maşină. Bărbatul era căzut, fără viaţă, peste nişte butelii pe care le transporta.

Martor restaurant: ”Când am virat stânga să intru în parcare, l-am văzut pe fostul soţ al acelei domnişoare. Cred că 10-15 minute a durat şi a venit ambulanţa. A venit poliţia imediat, au venit pompierii şi am auzit că a murit”.

Aura Cretu, SAJ Bacau: ”S-a deplasat un echipaj de la serviciul de ambulanţă şi a ajuns la faţa locului unde s-a constatat decesul. Nu s-a mai putut face nimic pentru pacientul respectiv”.

Au fost deja ridicate camerele de supraveghere din zonă. Din imagini s-ar fi văzut cum bărbatul intră prin spatele dubiţei şi nu mai iese timp de patru ore. Ciudat este că nimeni nu şi-a dat seama atâtea ore, deşi maşina era parcată pe o stradă aglomerată. Ziua, în amiaza mare.

Martor: ”Din spusele poliţailor, am auzit că au pe camere, au văzut că el a intrat din maşină, a intrat în spate şi n-a mai ieşit. Zice că ar fi fost un tub de oxigen sau ceva care era, ceva care s-a defectat, era înauntru”.

Fatală i-ar fi putut fi chiar marfa pe care o transporta. Buteliile cu dioxid de carbon l-ar fi putut lăsa fără aer. Rămân însă multe semne de întrebare.

În mod normal, astfel de vehicule sunt prevăzute cu sisteme de siguranţă ca să poată fi închise şi deschise şi din interior. Aici, dacă ceva nu este bine, lucrurile se pot complica rapid. În primul rând, poate interveni un şoc termic pentru că vorbim de temperaturi care pot atinge şi -20 de grade Celsius.

Nivelul de oxigen poate fi scăzut datorită unor butelii de dioxid de carbon defecte care erau aici. În plus, oricât de tare aş încerca să cer ajutor, nimeni nu are cum să audă strigătele de ajutor dintr-o astfel de maşină şi nici bătăile în aceasta. Mai ales în condiţii de trafic aglomerat cum este zona în care a fost parcată această autoutilitară.