Tragedie la Filipești – Cinci copii s-au înecat în râul Siret
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat că în satul Cotu Grosului din comuna Filipești s-au înecat cinci…
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat că în satul Cotu Grosului din comuna Filipești s-au înecat cinci adolescenți cu vârste între 14 și 18 ani.
La fața locului, ISU a trimis o autospecială, un camion și o barcă, precum și o ambulanță SMURD.
ISU Neamț a trimis, în sprijin, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă și o unitate SMURD.
Inițial se știa de existența a a numai patru victime. Când au ajuns pompierii la fața locului s-a constat ca este vorba despre cinci copii înecați.
La data de 1 august,în jurul orei 18.20, polițiștii din Buhuși au fost sesizați, prin 112, despre faptul că 7 persoane au intrat în râul Siret, iar 5 dintre ei nu au mai ieșit la suprafața apei.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, pompieri și jandarmi. Din primele cercetări, s-a stabilit că, 7 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, toți din județul Neamț, ar fi mers la scăldat în râul Siret, pe raza comunei Filipești, iar la un moment dat 5 dintre ei au fost luați de curenții de apă.
Toți 5 au fost scoși din apă de pompieri, însă, din păcate au decedat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt.