Monday, February 17, 2025


Depistat de polițiști în trafic, fără permis și sub influența alcoolului

La data de 29 august a.c., o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci, au depistat…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at august 30, 2021

La data de 29 august a.c., o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci, au depistat pe raza comunei Horgești, un bărbat, de 49 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

Procedându-se la testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Sursa: IPJ Bacău