În România, femeile încă mor de cancer de col uterin, deși boala se poate preveni
România este țara de pe ultimul loc al tuturor clasamentelor europene, la prevenţie medicală. Anual, la noi în țară mor…
România este țara de pe ultimul loc al tuturor clasamentelor europene, la prevenţie medicală. Anual, la noi în țară mor aproape 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin. O boală care se poate preveni și trata. În urmă cu 15 ani, Slovenia era într-o situație similară, dar a găsit soluția pentru a o depăși.
În România sunt 20 de cazuri de cancer de col uterin la 100.000 de locuitori. Mor anual aproape 2.000 de femei şi sunt diagnosticate peste 3.000.
În programul de screening al României sunt doar 10% dintre femeile din grupul ţintă, în timp ce în Slovenia sunt peste 70%.
Tinkara Srnovrsnik, medic ginecolog: „Când femeile mai în vârstă merg la medicul de familie pentru un tratament pentru tensiune, de exemplu, sunt situații în care doctorul întreabă când au fost ultima oară la ginecolog. Dacă văd că a trecut mult timp, le spun să-și facă o programare”.
Slovenia este şi ţara în care educaţia sexuală este obligatorie.
Urska Ivanus, coordonator de program ZORA: „În Slovenia, reușim să aducem la masă toți actorii importanți: guvernanți, doctori, asistente, lideri ai comunității.
(…) Trimitem invitații personale tuturor femeilor din grupa de vârstă 20-64 de ani. Ca să putem face asta, avem un registru de screening pentru cancer, conectat la registrul populației. Știm exact ce femei să invităm”.
Cheia succesului este că Slovenia are un Registru Naţional de Cancer, pe care România nu îl are.

