Tuesday, May 20, 2025


Bacău : Apa noastră cea de toate zilele se cam duce pe apa sâmbetei

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) a comandat anul acesta un studiu privind bilanțul apei și pierderile de la Compania…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at septembrie 15, 2021

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) a comandat anul acesta un studiu privind bilanțul apei și pierderile de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) pentru anul 2020. Radiografia efectuată de firma Elsaco arată că peste 60% din apa care intră în sistemul CRAB nu aduce venituri. Concluzia trasă atât de specialiști, cât și de Consiliul Director al ADIB este că trebuiesc luate măsuri concrete de toți factorii implicați – ADIB, CRAB și primăriile, care sunt proprietare pe sistemele de distribuție.

Situația actuală, prezentată de firma Elsaco în ședința consiliului director al ADIB, este destul de gravă. Astfel, din cele 34 de milioane de metri cubi de apă care intră în sistemele CRAB, 20 de milioane nu aduc venituri. Cea mai mare parte sunt pierderi fizice, din cauza infrastructurii precare, o parte sunt consumuri nefacturate, iar un procent mic îl reprezintă pierderile comerciale. Mai precis, analiza indică faptul că, anul trecut, circa 20,5 milioane de metri cubi de apă (mai mult de 60% din cele 30 de milioane de mc apă intrată în sistem în tot județul), nu au realizat venituri operatorului regional. Pierderile au fost determinate, în principal, de infrastructura veche, cu grad ridicat de uzură, dar și de infrastructura relativ nouă, cu deficiențe de proiectare sau execuție. Ponderea este reprezentată de pierderile fizice – 54%, la care se adaugă consumurile nefacturate – 5% și pierderile comerciale – 1%.

„Din apa facturată, deci cea care aduce venituri companiei CRAB, doar 29% reprezintă consum facturat utilizatorilor finali, deci apă la tarif de rețea de distribuție, iar 11% este apă facturată la tarif de transport”, au arătat reprezentanții Elsaco Esco. Cert este că pierderile cele mai mari sunt înregistrate în sistemul de alimentare cu apă a municipiului Bacău – peste 9,9 milioane de metri cubi, urmate de cele de la conducta de aducțiune Dărmănești-Onești, restul fiind la nivelul celorlalte localități din județ – Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Buhuși etc.

Principala cauză găsită de speciliști o reprezintă infrastructura veche, cu grad ridicat de uzură, dar și infrastructura nouă, cu deficiențe de proiectare. Este și punctul subliniat de președintele consiliului director al ADIB, în persoana președintelui CJ Bacău, Valentin Ivancea, care a spus că implicarea deținătorilor de rețele, adică a Primăriilor, este esențială pentru eficientizarea CRAB. Iar aici, Primăria Bacău este principalul actor.

„E ușor de găsit un vinovat, CRAB. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Vreau să fiu clar. Din cele 20 de milioane de metri cubi care nu aduc venituri, 10 milioane sunt pe municipiul Bacău. Cele 10 milioane le plătim noi, cetățenii. Avem conducte uzate, care generează pierderi enorme. Nu poți eficientiza o companie, dacă nu creezi mijloacele. Dacă vom continua așa, vom ajunge în colaps la CRAB. Cel mai indicat ar fi să creem un regulament prin care să obligăm primăriile să reabiliteze conductele. Situația se degradează și nu mai putem aștepta”, a declarat Valentin Ivancea, în cadrul întâlnirii consiliului director al ADIB.

Studiul elaborat de firma Elsaco și prezentat public de conducerea ADIB, care pe lângă situația găsită, aduce și o serie de soluții, va fi trimis către ANRSC pentru aprobare. După aceea va fi trimis, cu eventuale modificări, către toți membrii ADIB pentru implementarea măsurilor.