Monday, December 2, 2024


Amenzi de peste 5500 de lei acordate de polițiștii băcăuani pentru nepurtarea măștilor de protecție

La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, alături de structurile teritoriale ale M.A.I. au desfăşurat activități…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at octombrie 14, 2021

La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, alături de structurile teritoriale ale M.A.I. au desfăşurat activități specifice pe raza întregului judeţ. S-a acţionat, atât pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID – 19.

În cadrul acţiunilor, organele de control au desfăşurat acţtivități de verificare în zone aglomerate, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Totodată, s-a verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri.

Astfel, în acest interval, au fost verificate peste 600 de persoane aflate în carantină şi 695 în izolare. De asemenea, au fost controlate 1084 de obiective/locaţii şi 130 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 311 de astfel de autovehicule.

Au fost identificate 59 de persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.500 de lei.