Sunday, July 14, 2024


Urmărită general, prinsă de jandarmii băcăuani

O femeie dată în urmărire națională pentru executarea unei pedepse privative de libertate a fost depistată ieri seară, în jurul…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at noiembrie 7, 2021

O femeie dată în urmărire națională pentru executarea unei pedepse privative de libertate a fost depistată ieri seară, în jurul orei 22:50, de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Femeia în vârstă de 42 de ani le-a atras atenția jandarmilor din cauză că nu purta mască de protecție pe strada Mioriței din municipiul Bacău, iar la solicitarea jandarmilor de a prezenta o declarație pe propria răspundere sau certificatul verde, aceasta le-a spus că nu deține asa ceva.

Jandarmii au procedat la verificarea identității femeii în baza de date, reieșind mandatul emis pe numele acesteia.

Femeia, domiciliată în județul Galați, a fost retinută și condusă la sediul inspectoratului pentru întocmirea actelor procedurale, fiind ulterior predată polițiștilor în vederea luării măsurilor legale.