Friday, December 13, 2024


A început distribuirea primului lot de teste de salivă în județul Bacău

În județul Bacău, a ajuns un prim lot de teste de salivă, iar de sâmbătă se distribuie în școli. În…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at noiembrie 29, 2021

În județul Bacău, a ajuns un prim lot de teste de salivă, iar de sâmbătă se distribuie în școli. În total, este vorba despre 206.500 de teste.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bacău, doar 8 unități de învățământ au decis în consiliile de administrație ca aceste teste să se facă la nivel de școală. Acestea sunt școala gimnazială din Izvorul Berheciului, Școala nr. 7 SNPAP Târgu-Ocna, două grădinițe private, trei școli postliceale private și Școala primară Româno-Americană.

Testarea la nivelul școlilor se face doar în baza unui acord al părintelui sau tutorelui legal. Celelalte teste se vor distribui, la cerere, părinților sau tutorilor.

Porivit procedurii oficiale, se vor face câte două testări săptămânal, de elev. Elevii căminiști vor fi testați la nivel de școală, numai în baza acordului părinților/tutorilor legali.

Fiecare școală își desemnează un responsabil care va coordona acest proces.

Testele nu sunt obligatorii, precizează ISJ Bacău.