Premierul Ciucă a anunţat că plafonul la energie electrică şi la gaz va scădea, iar limita de consum va creşte
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi…
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum, urmând ca aceste măsuri să se aplice de la 1 februarie.
- La energie, plafonul va fi de 0,8 lei pe kilowatt-oră, iar consumul crește de la 300 la 500 de kw, ceea ce înseamnă 0,68 lei per kilowatt-oră pentru consumatorii casnici;
- Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat prețul la energie electrică la un leu pe kilowatt;
- La gaz, plafonul de preț va scădea de la 0,37 la 0,31 lei per kilowatt-oră;
- La gaz, pentru IMM-uri, școli spitale biserici, se va asigura un preț de 0,37 lei per kilowatt;
- Toate facturile emise greșit să fie stornate și retrimise, fără debranșarea și penalizarea utilizatorilor. Au fost peste un milion de facturi greșite;
Nicolae ciucă a arătat că s-a decis şi ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.
Premierul a precizat că măsurile anunţate se vor aplica începând de la 1 februarie, până la data de 31 martie, urmând ca în această perioadă de timp să se vină cu o analiză şi să se ia decizii în continuare.