Thursday, December 12, 2024


Florin Piersic a împlinit astăzi 86 de ani

Florin Piersic a împlinit astăzi 86 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, marele actor a povestit, pe contul său…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at ianuarie 27, 2022

Florin Piersic a împlinit astăzi 86 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, marele actor a povestit, pe contul său de Facebook, o întâmplare trăită în urmă cu patru zile. La sfârșitul povestirii, Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant, din iubire pentru persoanele care îl îndrăgesc.

În urmă cu patru zile. Scenă – recepția hotelului Leonard din Dusseldorf. Abia am intrat, împreună cu Ciprian, organizatorului turneului cu piesa “Străini în noapte”, în Germania. Schimbăm câteva vorbe. “Vorbiți românește?” În față noastră, politicos și gata să ne servească, un tânăr. Da, răspund. Ne privește, se apropie de mine și îmi spune: “Știți, am auzit că va veni în hotelul nostru Florin Piersic. Oare e adevărat? Tare mi-aș dori să îl întâlnesc, să îi strâng mâna”. N-ați văzut momentul. Îi întind mâna și îi spun: “Mă recomand. Mă cheamă Florin Piersic”. Aș fi dat orice să îl fotografieze cineva, să vă pot arăta figura lui. Vă dați seama, cu părul așa, aproape alb, ca pentru rolul Hemingway pe care am fost la un pas să îl joc acum vreo doi ani, cu câte un rid- ușor-, în plus, pe ici, pe colo pe figură, că deși mai blând, nici pe mine nu mă iartă timpul, omul săracu’ nu m-a recunoscut, dar mare i-a fost bucuria să ne întâlnim, iar mie tare mi-a fost drag de el și de întâlnirea excepțională cu publicul din Dusseldorf-în teatrul superb pe care îl vedeți în fotografie- și din sala Capitol din Frankfurt. Cum s-ar zice, am sfârșit anul trecut cu călătoria în Dubai și l-am început pe ăsta nou, bine, tot cu o călătorie, așa că nu prea am vreme să mai stau să socotesc că astăzi împlinesc o…vârstă. Dar să știți ceva, sunt mândru de anii mei, pentru că știu că n-am trăit degeaba.
N-a venit încă momentul nostalgiilor și al tristeților. Știți de ce? Pentru că am parte de afecțiunea, îndrăznesc să spun chiar iubirea voastră pe care o simt când vă am alături într-o sală de teatru, sau când va întâlnesc- întâmplător – în fața unei recepții de hotel, la mii de kilometri de casă.
Să fiți la fel de siguri că și eu vă iubesc! Și faceți bine și mai opriți și voi anii ăștia din goană, să nu mai fugă așa repede, că mai am ceva planuri cu mine și cu voi!
”, a scris Florin Piersic.

Sursa: Stirile Pro Tv