Wednesday, September 16, 2026


A fost operaționalizat punctul central de primire a ajutoarelor donate de populație, operatori economici şi instituții din județul Bacău

Sub autoritatea Instituției Prefectului şi a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ieri s-a întrunit, la Centrul de Afaceri, Celula de…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at martie 3, 2022

Sub autoritatea Instituției Prefectului şi a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ieri s-a întrunit, la Centrul de Afaceri, Celula de Coordonare a Societății Civile, alcătuită din reprezentanții organizațiilor și asociațiilor din Bacău, precum şi din cei ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea crizei umanitare.

Punctul central de primire a ajutoarelor donate de populație, operatori economici şi instituții a fost operaționalizat, începând de luni, la pavilionul 3 de la Centrul de Afaceri & Expoziții Bacău. La Onești un astfel de centru funcționează la sediul Direcției Generale de Asistență Socială din str. Poștei nr. 1, tel. 0749064192

Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, s-au decis următoarele:

– Programul punctului central de primire a ajutoarelor (situat la pavilionul 3 al CAEX) 09.00 – 19.00, 7 zile din 7 (permanență);
– Persoanele care doresc să sprijine voluntar colectarea ajutoarelor se vor adresa Federației Tinerilor Bacău la adresa: federatiatinerilorbacau@gmail.com;
– Nevoile de cazare, hrană, îmbrăcăminte, produse de igienă se solicită la adresa: refugiati@isubacau.ro şi telefonic la numărul unic 0758025216.

Produse recomandate:
✅ alimente care nu necesită preparare/neperisabile (ambalate sau conservate în termen de valabilitate);
✅ articole de îmbrăcăminte pentru copii și adulți (IGIENIZATE ȘI AMBALATE PE CATEGORII);
✅ produse de igienă individuală.