Monday, December 2, 2024


Consiliul Concurenței deschide o investigație să vadă dacă este justificată scumpirea carburanţilor

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at martie 10, 2022

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.

Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

„Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Guvernul a anunţat pentru joi dimineaţa o întâlnire a premierului Nicolae Ciucă cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, preşedintele ANPC, Horia Miron Constantinescu, preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu la care vor participa şi reprezentanţi ai autorităţii de concurenţă.

În România, consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării.

Sursa: Digi24