Sunday, May 18, 2025


Uzinele Dacia de la Mioveni, afectate de războiul din Ucraina

Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at martie 13, 2022

Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii de comenzi de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, potrivit anunţurilor făcute de companie către angajaţi.

Angajaţii Dacia care vor rămâne acasă vor primi 85% din salariu şi tichetele de masă aferente, conform Profit.ro.

Uzina Dacia din România produce componente pentru fabricile Global Acces ale Renault Group, dar şi pentru alte modele ale mărcii, precum şi pentru Nissan. La capitolul componente, la Mioveni sunt produse atât motoare, cât şi cutii de viteze. De aici, cutiile sunt expediate inclusiv în Rusia, unde Renault Group are două uzine: în Moscova, pentru maşinile sub siglă Renault, şi la Togliatti, pentru maşinile Lada produse de AvtoVAZ.

Criza generată de războiul din Ucraina şi restricţiile impuse Rusiei, suprapuse peste criza de semiconductori, au determinat oprirea ambelor uzine Renault din Rusia.

În acelaşi timp, însă, grupul auto francez Renault SA şi-a păstrat intacte legăturile cu Rusia, în pofida războiului din Ucraina, deoarece este îngrijorat de costurile ridicate ale unei retrageri din societatea mixtă pe care o are împreună cu un partener rus, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

În plus, constructorul auto francez vrea să evite o naţionalizare a subsidiarei sale ruseşti, AvtoVaz, care joacă un rol important în relansarea grupului, au declarat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Poziţia Renault este susţinută şi de guvernul francez, cel mai puternic acţionar la Renault, au adăugat sursele.