Sunday, June 22, 2025


Ferrari e din nou pe cai mari! Dublă a echipei italiene în prima cursă de Formula 1 a sezonului, abandon pentru campionul mondial

Noul sezon din Formula 1 a confirmat ceea ce anticipa multă lume: Ferrari intră din nou în lupta pentru titlu. Început fantastic de…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at martie 21, 2022

Noul sezon din Formula 1 a confirmat ceea ce anticipa multă lume: Ferrari intră din nou în lupta pentru titlu. Început fantastic de sezon pentru Ferrari, în Campionatul Mondial de Formula 1Charles Leclerc și Carlos Sainz Jr. au reușit să urce pe primele două locuri în Mare Premiu din Bahrain, în prima cursă a sezonului.

A fost un weekend perfect pentru Ferrari, care a ocupat primele două locuri la finalul cursei din Bahrain, prima a sezonului. Plecat din pole-position, Charles Leclerc a încheiat cursa pe primul loc, iar coechipierul său, Carlos Sainz, a venit al doilea!

Campionul mondial Max Verstappen a stat în coasta lui Leclerc pe tot parcursul cursei, dar a fost nevoit să abandoneze cu trei ture înainte de final din cauza unor probleme la motor! Iar coechipierul său Sergio Perez a ieșit și el din cursă chiar în ultimul tur!

Astfel că Lewis Hamilton (Mercedes) a prins un nesperat podium, în urma celor două Ferrari. Coechipierul său George Russell a încheiat al patrulea.

„Nu puteam spera la ceva mai bun”, a spus Leclerc la final.