Wednesday, September 16, 2026


Fotbaliștii de la Sportul Onești primesc, sâmbătă, medaliile de campioni județeni

Deși, oficial, play-off-ul Ligii a IV-a nu s-a încheiat, Sportul Onești este campioană județeană și va disputa meciurile de baraj…

PublicatCurierul , in Actualitate Sport , at iunie 3, 2022

Deși, oficial, play-off-ul Ligii a IV-a nu s-a încheiat, Sportul Onești este campioană județeană și va disputa meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a.

Sâmbătă, 4 iunie, pe stadionul CSM din Onești, începând cu ora 11.00, va avea loc festivitatea de decernare a titlului de campioană județeană echipei de fotbal Sportul Onești. Tot atunci se va disputa și un meci amical între Sportul și CSM Bacău, echipă care a a evoluat în Liga a III-a în sezonul 2021-2022, de unde a retrogradat.

Pentru promovare, Sportul Onești se va confrunta cu echipa vasluiană Rapid Brodoc, campioana județului vecin. Barajul se va disputa tur-retur, primul meci fiind programat pe 18 iunie, la Onești, iar returul va avea loc pe 25 iunie, la Vaslui.

Brodoc este o localitate suburbană a municipiului Vaslui, cu până în o mie de locuitori. Rapid Brodoc a fost înființată în 1987. După doar cinci ani, clubul de fotbal și-a încetat activitatea ca să revină în competiții în 2016. Câstigarea titlului din acest sezon reprezintă cea mai bună performanață a vasluienilor.