Wednesday, September 16, 2026


Premii substanțiale la Cupa Onești la șah, ediția 2022

Sâmbătă, 4 iunie, se va desfășura Cupa Onești la șah, ediția 2022, competiție organizată de Primăria municipiului Onești, prin Direcția…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Cultură și Educație , at iunie 3, 2022

Sâmbătă, 4 iunie, se va desfășura Cupa Onești la șah, ediția 2022, competiție organizată de Primăria municipiului Onești, prin Direcția Cultură și Consiliul Local. Evenimentul va avea loc la Biblioteca municipală „Radu Rosetti”, în spațiul multifuncțional, începând cu ora 9.00.

Câștigătorii competiției din acest an, primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă, vor fi recompensați de către primarul municipiului Onești, domnul Laurențiu Neghină, cu premii în bani, cupe și diplome. Față de ediția precedentă, valoarea premiilor în bani din acest an a fost dublată.

Concursul, destinat elevilor, se va desfășura pe cinci categorii de vârstă. Elevii din ciclul primar și cel gimnazial se vor confrunta în cadrul a patru categorii de vârstă împărțite astfel – clasele I-II, III-IV,V-VI și VII-VIII iar întrecerile elevilor de colegiu se vor disputa în cadrul unei singure categorii pentru clasele IX-XII.

Competiția se va desfășura în cinci runde, sistem elvețian. Arbitrul turneului este domnul Emil Palade, antrenor de șah.

Înscrierile participanților se fac la Sala de lectură adulți a Bibliotecii municipale „Radu Rosetti” până vineri, 3 iunie, ora 16.00 și în ziua concursului până la ora 8.00.