Friday, June 20, 2025


La nivelul județului Bacău au fost operaționalizate 46 de puncte de prim ajutor pentru perioada de caniculă. Unde sunt amplasate punctele din Onești

Prefectul județului Bcaău a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință extraordinară, promovând un proiect de hotărâre de…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at iulie 22, 2022

Prefectul județului Bcaău a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință extraordinară, promovând un proiect de hotărâre de suplimentare și întărire a măsurilor de combatere a efectelor caniculei.

În cadrul ședinței s-a hotărât ca în județul Bacău să fie operaționalizate 46 de puncte de acordare a primului ajutor, 42 dintre ele fiind circumscrise localităților din mediul urban – în orașe, din cauza poluării, a asfaltului încins și a betoanelor temperatura resimțită este sensibil mai mare decât în alte zone din județ. De aici, şi probabilitatea substanțial crescută de a avea persoane afectate sau care au nevoie de ajutor de urgență.

Totodată a fost adoptată Hotărârea CJSU nr. 40 din 22 iulie, care prevede în principal, interzicerea activităților de ardere a miriștilor, vegetației uscate, precum și a resturilor vegetale pe tot parcursul perioadei de manifestare a fenomenului de caniculă.

Prefectul Lucian Bogdănel a detaliat într-o postare pe facebook și celelalte măsuri adoptate prin respectiva Hotărârea CJSU:

📌Autorităţile şi instituţiile publice de pe raza judeţului Bacău vor adapta programul de lucru şi vor limita activităţile desfăşurate în aer liber;

📌 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău, Direcţia de Sănătate Publică Bacău şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura informarea preventivă a populaţiei cu privire la respectarea recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare;

📌 Direcţia Silvică Bacău şi Ocoalele Silvice Private, vor asigura monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti;

📌 Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău va desfăşura controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;

📌 Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor identifica persoanele aflate în dificultate şi a căror stare de sănătate poate fi influenţată negativ de caniculă, şi vor comunica situaţia acestora la Direcţia de Sănătate Publică, astfel încât în colaborare cu medicii de familie, asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari și voluntarii să ia măsuri pentru ajutorarea acestora;

📌 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE ” al judeţului Bacău, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău vor asigura operativitatea tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare;

📌 Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău va verifica respectarea de către agenţii economici, a programului de lucru, prin alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus şi a asigurării apei minerale în cantităţi suficiente, precum şi în ce priveşte asigurarea condiţiilor de microclimat;

📌 Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău va asigura controlul respectării lanţului frigorific pentru produsele alimentare cu risc de alterare;

📌 Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura recipienţii necesari păstrării apei menajere transportate și se vor îngriji de asigurarea apei potabile pentru populație;

📌 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE ” al judeţului Bacău va acorda sprijin Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde capacitatea acestora este depăşită, pentru transportul apei menajere;

📌 Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura personalul necesar încadrării tehnicii de intervenţie;

📌 Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă și Direcţia Silvică Bacău vor asigura participarea cu personal şi mijloace de intervenţie specifice pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi de pădure.

📌 Garda Forestieră Bacău analizează și avizează măsurile preventive și măsurile de reabilitare din planurile întocmite de Ocoalele Silvice Private și autoritățile adminstrației publice locale privind prevenirea și stingerea incendiilor de pădure și controlează modul de respectare a normelor tehnice cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor.

📌 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor asigura diseminarea „Recomandărilor cadru pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor de temperaturi extreme” – anexa la prezenta hotărâre.

În municipiul Onești punctele de prim ajutor funcționează în următoarele locații:

Primăria Oneşti -sediu Jud. Bacău, Mun. Oneşi. B-dul Oituz nr 17 Luni – Duminică 09 00 – 18 00
Dirceția Generală de Asistenţă Socială Jud Bacău, Mun Oneşi.Poştei, nr 1 Luni – Duminică 09.00 – 18 00
Catedrala Ortodoxă Jud. Bacău. Mun. Oneşi. B-dul Belvedere nr. 2 Luni – Duminică 09.00 – 18 00
Piaţa Agroalimentară Jud Bacău. Mun Oneşi, str Caşinului nr 2 Luni – Duminică 09 00 – 18 00
Muzeul de Istorie Jud. Bacău, Mun. Oneşi, B-dul Republicii nr 45 Luni – Duminică 09 00 – 18 00