Oneșteanul Mihai Gosav, subcomisar de poliție penitenciară la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Târgu Ocna, a câtigat o medalie de aur la Judo și una de argint la Jiu Jitsu-Gi în cadrul World Police and Fire Game-Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, ce s-au desfășurat în Olanda, la Rotterdam.
Subcomisar Mihai Gosav este șef de catedră pentru Instrucția Tragerii și Pregătirea Fizică în cadrul SNPAP Târgu Ocna. Alături de el, alți doi reprezentanți ai SNPAP Tg Ocna au câstigat medalii de bronz.
Subcomisar de poliție penitenciară Mihai Gosav de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna:
medalie de aur la Judo
medalie de argint la Jiu Jitsu – Gi
Agent șef de poliție penitenciară Alexandru Panait de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare:
medalie de bronz la Jiu Jitsu – Gi
Elev Alexandru Sfetcu de la la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare:
medalie de bronz la Jiu Jitsu – Gi.
Mesajul lui Mihai Gosav după extraordinara performanță de la jocurile mondiale ale polițiștilor
Sunt la a doua participare la “World Police & Fire Games Rotterdam 2022”. Au fost prezente 65 de țări și peste 10.000 de sportivi din toate colțurile lumii.
Este o onoare pentru mine să reprezint România la cel mai înalt nivel și pentru prima dată în cariera mea de sportiv câștig titlul de campion mondial la judo, cat + 100 kg, master, după o luptă aprigă în finală cu sportivul din Mongolia!
Consider o performanță deosebită să termin această competiție cu 2 medalii: aur la judo și argint la jiu- jtsu. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care au avut încredere în mine. HAI, ROMÂNIA!
Echipă României, formată din polițiști de penitenciare, a obținut, în total, cinci medalii de aur, două de argint și cinci de bronz.