Hoții de motorină au golit rezervoarele de la utilajele lui Dorinel Umbrărescu
Polițiștii din Sălaj anunță că au prins trei bărbati care ar fi furat aproape 900 de litri de motorină din…
Polițiștii din Sălaj anunță că au prins trei bărbati care ar fi furat aproape 900 de litri de motorină din rezervoarele utilajelor aflate pe șantierul Autostrăzii Transilvania. Lucrările pe acel tronson sunt executate de firma omuului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu.
Prejudiciul se ridică la 7.500 de lei. UMB Spedition, firma lui Dorinel Umbrărescu, lucrează pe două tronsoane din Autostrada Transilvaniei. Este vorba despre sectiunea Nădășelu – Mihăiești, în lungime de 16,80 km și pe Mihăești – Zimbor, în lungime de 13,26 km.
„Poliţiştii au fost sesizaţi de către şeful unei firme de pază cu privire la faptul că, în perioada 8-16 august, persoane necunoscute au sustras din trei utilaje parcate în extravilanul localităţii Sâncraiu Almaşului, prin forţarea capacelor de rezervor, cantitatea de 880 de litri de motorină, cauzând un prejudiciu de 7.500 de lei. În urma investigaţiilor întreprinse de poliţişti, ieri, 23 august, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în urma cărora au fost descoperite mai multe recipiente din plastic folosite la comiterea faptei, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
(Sursa/IPJ Sălaj) (Foto ilustrativ)