Sunday, April 20, 2025


VIDEO – Un minor din Dărmănești a suferit arsuri într-un incendiu care i-a cuprins locuința în noaptea de joi spre vineri

Un minor în vârstă de 15 ani a suferit arsuri de gradul doi într-un incendiu care i-a cuprins casa, în…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at septembrie 2, 2022

Un minor în vârstă de 15 ani a suferit arsuri de gradul doi într-un incendiu care i-a cuprins casa, în noaptea de joi spre vineri, în oraşul Dărmăneşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat că victima a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

„Incendiul a fost lichidat. Au ars circa 150 metri pătrați casă de locuit şi circa 50 metri pătraţi din adăpostul de animale. Se lucrează la măsuri complementare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Urmează ca pompierii să stabilească sursa care a generat incendiul.

La misiunea de stingere au participat pompierii din cadrul detaşamentelor Dărmăneşti şi Moineşti.