O învățătoare din Bacău a fost condamnată după ce a lovit-o trenul. Care este explicația instanței
Judecătoria Bacău a condamnat o învățătoare la un an și 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un…
Judecătoria Bacău a condamnat o învățătoare la un an și 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani, pentru distrugere sau semnalizare falsă, scrie adevarul.ro. Femeia a fost victima unui grav accident, în septembrie 2020.
Potrivit anchetatorilor, pe 24.09.2020, în jurul orei 07,42, femeia, 59 de ani, conducea un autoturism marca VW Touran, iar la pătrunderea pe trecerea la nivel cu calea ferată, din cauza neatenţiei, mașina a fost spulberată de trenul IR1750.
În urma accidentului, învățătoarea a fost grav rănită și a primit asistență medicală la fața locului, fiind apoi transportată la spital. Mașina pe care o conducea a fost distrusă în proporție de 90%, iar locomotiva implicată în accident a fost avariată (plug îndoit partea dreaptă, priză IT ruptă, robinet semiacuplare 10 bar rupt, scară colţ partea dreaptă îndoită).
De asemenea, lisa metalică de la nivelul cu calea ferată din partea dreaptă a fost dărâmată și trei trenuri (1750, 380-1 şi 5411) au avut întârzieri serioase din cauza accidentului.
Chiar din declarațiile învățătoarei s-a aflat că aceasta era cu ochii în telefon când a avut loc accidentul. „Din declaraţiile inculpatei F.S. reiese că anterior impactului, aceasta a verificat ora pe telefonul mobil, după care a pus telefonul pe bancheta din dreapta sa, iar ulterior acestui moment nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat, trezindu-se direct la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău. Având în vedere declaraţia inculpatei şi faptul că instalaţia de semnalizare prezenta atât semnale acustice, cât şi luminoase, funcţionale, se constată că evenimentul de cale ferată s-a produs din cauza neatenţiei şi neopririi autovehiculului marca VW Touran condus de inculpată la indicatorul rutier tip A cu semnale luminoase şi acustice aflate în funcţiune, amplasat în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată de la km CFR 279+770”, este concluzia anchetatorilor.
Experții feroviari au concluzionat că accidentul putea genera o serie de accidente feroviare și rutiere în lanț.
La rândul lor, reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi susțin că evenimentul feroviar a pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare prin avarierea semnalului rutier A de la km 279+770, care a determinat astfel nefuncţionarea sistemului de interblocare (semnalul respectiv nu mai putea fi pus pe liber) şi exista riscul efectuării unor parcursuri incompatibile.
Instanța o obligă pe învățătoare să plătească 13.825 de lei către Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, sumă ce reprezintă contravaloarea reparaţiei instalaţiei de semnalizare de la trecerea de la nivel cu calea ferată care a fost distrusă în urma accidentului produs. Decizia instanței nu este definitivă.
Foto/Arhiva Adevărul.ro

