Deținătoarea titlului, Franța, și campioana Americii de Sud, Argentina, s-au întâlnit pe stadionul Lusail, în fața a 89 de mii de spectatori. Argentinienii au dominat meciul până în minutul 80. Au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Lionel Messi (minutul 23, penalty) și Angel Di Maria (minutul 36), însă francezii au egalat în doar două trei minute, prin dubla lui Kylian Mbappe (minutul 80 din penalty, minutul 82). De menționat că Franța a avut primul șut pe poartă din penalty. După egalare, europenii au dominat meciul și au avut câteva oportunități de a mai înscrie, însă ultima mare ocazie le-a aparținut argentinienilor.

Prima repriză a prelungirilor a fost echilibrată până spre final. Argentina a avut trei mari ocazii de a înscrie în minutele 104 și 105, însă scorul a rămas egal. Sud-americanii au preluat din nou avantajul în minutul 109, prin golul lui Lionel Messi. Franța a egalat din nou din penalty, în minutul 118, transformat de Mbappe. În minutul 123, ambele echipe au avut ocazii mari de a înscrie, însă s-a ajuns la exacutarea loviturilor de departajare.

Kylian Mbappe a execuat primul pentru francezi și a înscris. Pentru argentinieni, a bătut Messi, care a înscris tehnic. Kingsley Coman a ratat a doua lovitură pentru francezi. Paolo Dybala a transformat pentru Argentina, care a preluat conducerea. Franța a ratat din nou prin Aurelien Tchouameni, iar sud-americanii s-au distanțat la două goluri, după ce Paredes a transformat. Gabriel Montiel a înscris penalty-ul decisiv și Argentina s-a impus.

După victoria de astăzi, Argentina și-a trecut a treia Cupă Mondială în palmares. Sud-americanii au câștigat edițiile din 1978 și 1986 și au ajuns în alte trei rânduri în finală, în 1930, 1990 și 2014. Kylian Mbappe, prin tripla de astăzi, și-a adjudecat titlul de golgheter, cu opt goluri, urmat de Lionel Messi cu șapte.

Sâmbătă, Croația a învins Maroc (2-1) în finala mică și a ocupat locul al treilea în ierarhia finală. Este a doua clasare consecutivă pe podium pentru croați. În 2018 au disputat finala împotriva Franței, însă au pierdut cu 2-4.

Franța și-a început parcusul la Cupa Mondială din Qatar cu două victorii, 4-1 cu Australia și 2-1 cu Danermarca, însă a fost învinsă în ultimul meci din grupe de Tunisia, cu 0-1. În optimi, francezii au învins Polonia, cu 3-1. Apoi a urmat duelul cu Anglia, câștigat cu 2-1. Deținătoarea titlului mondial a trecut în semifinale de surpriza acestei ediții, Maroc, și va disputa astfel a doua finală la rând.

În schimb, Argentina a debutat cu o înfrângere surprinzătoare în fața Arabiei Saudite, 1-2. A câștigat apoi următoarele meciuri din grupe, cu 2-0, cu Mexic și Polonia. În optimi a trecut de Australia, cu 2-1, în timp ce în sferturi Argentina a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Olanda. Sud-americanii au învins în semifinale Croația și au ajuns în finală pentru a doua oară în ultimii opt ani.

sursa:biziday.ro