Ziua Culturii Naționale – Lirica eminesciană se va auzi la Onești în recitalul Ozanei Barabancea
Anul acesta se împlinesc 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Încă din anul 2010, în această…
Anul acesta se împlinesc 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Încă din anul 2010, în această zi, este celebrată Ziua Culturii Naționale.
15 ianuarie este ziua în care s-a născut marele poet Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii române. Nu întâmplător, în urmă cu 13 ani în data de 15 ianuarie 2010, a fost marcată pentru prima dată Ziua Culturii Naţionale.
„Luceafărul poeziei româneşti” și om de geniu, Mihai Eminescu a adus poezia românească la cel mai înalt nivel, ca jertfă a tuturor tânguirilor și iubirilor efemere.
De-a lungul carierei monumentale, Eminescu a cultivat în operele sale, dragostea ca valoare supremă a existenței umane. Totodată, a contemplat natura în toată frumusețea ei, bogată în culori vii, cu flori de tei, trandafiri roșii, nuferi galbeni, romanițe care au plouat cu miresme divine peste iubirile lui.
Pe lângă iubire, poetul nepereche al neamului românesc a evocat natura, geniul, moartea, necuprinsul spațiu cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte în opera lui.
„Fiind foarte român, Eminescu e universal”, spunea poetul Tudor Arghezi.
La Onești, Ziua Culturii va fi sărbătorită luni, 16 ianuarie, printr-un spectacol susținut de îndrăgita Ozana Barabancea, care va recita din lirica eminesciană.