Razie a poliției pe străzile din Onești. După zeci de mașini și persoane controlate, s-au dat amenzi de 9.700 de lei
Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, polițiști rutieri și de ordine publică, au acţionat miercuri 1 februarie, în…
Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, polițiști rutieri și de ordine publică, au acţionat miercuri 1 februarie, în vederea prevenirii şi combaterii infraţionalităţii.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 98 de persoane, 77 de autovehicule controlate și efectuate 39 de testări cu aparatul etilotest. Totodată a fost constatată o infracțiune flagrantă și au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.700 de lei, din care 6 la Legea 61/1991. De asemenea un certificat de înmatriculare, un set de plăcuțe cu număr de înmatriculare și un permis de conducere au fost reținute de polițiștii oneșteni.
Exemplu: Pe raza comunei Berzunti, a fost depistat în flagrant delict un bărbat care conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.
Sursa/IPJ Bacău