Conducerea Poliției Române a făcut anchetă după scandalul uniformelor de polițiști rupte
În urma acuzațiilor lansate de Sindicatul Europol referitor la uniformele de polițiști care se rup după doar o lună de…
În urma acuzațiilor lansate de Sindicatul Europol referitor la uniformele de polițiști care se rup după doar o lună de la primire, Inspectoratul General al Poliției Române a reacționat. Șefii Poliției române spun că au cerut informări din teritoriu iar echipamentele vor fi evaluate într-un laborator de specialitate. De asemenea, ei le recomandă polițiștilor cum să poarte centura.
Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public privind noua uniformă a polițiștilor, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
În urma semnalărilor realizate de unele sindicate și a informațiilor apărute în spațiul public, pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au solicitat celor 42 de unități teritoriale de poliție (DGPMB și IPJ-uri) să transmită dacă au semnalări din partea polițiștilor, cu privire la noua uniformă.
După primirea informărilor, reprezentanții I.G.P.R. au convocat reprezentanții operatorilor economici, pentru prezentarea aspectelor semnalate, solicitându-le schimbarea elementelor de uniformă, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanție.
De asemenea, echipamentele vor fi evaluate într-un laborator de specialitate.
Facem precizarea că echipamentul se află în perioada de garanție, iar, în cazul unor semnalări, echipamentele vor fi schimbate pe cheltuiala furnizorului.
Totodată, au fost transmise în teritoriu recomandări cu privire la portul corect al uniformei, în special cu privire la poziționarea corectă a centurii.
Săptămâna trecută, Sindicatul Europol acuza că noile uniforme ale poliţiştilor se deteriorează după doar o lună de folosire. Pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit.
”De un an de zile semnalăm sub diferite forme probleme în privinţa noii uniforme pe care Poliţia Română vrea să le achiziţioneze. De la licitaţii anulate şi până la caiete de sarcini întocmite necorespunzător, temerea noastră s-a materializat când absolvenţii şcolilor de agenţi de poliţie au primit în 2022 noua uniformă.