Friday, December 13, 2024


Controale, în tot județul Bacău, la comercianții de produse lactate. Amenzi de până la 50.000 de lei

Echipe mixte de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Protecția Consumatorilor și de la Autoritatea Națională de…

PublicatCurierul , in Actualitate Economie Social , at februarie 22, 2023

Echipe mixte de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Protecția Consumatorilor și de la Autoritatea Națională de Administrate Fiscală (ANAF) derulează, în această perioadă, controale prin tot județul, unde se vând produse lactate. Sunt vizați operatorii economici de tip hypermarket-uri sau supermarket-uri, magazinele alimentare etc. Cei prinși cu nereguli riscă amenzi de până la 50.000 de lei.

Din această lună, autoritățile de control din județ – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatul Jedețean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Regională Antifraudă Fiscală – demarează ample controale pe la comercianții care au a raft lapte și produse lactate. În categoria produselor verificate intră atât laptele de vacă, bivoliţă, oaie sau capră, cât şi produsele lactate.

Acțiunile se fac în scopul conștientizării și verificării aplicării Legii nr. 307/2022, a laptelui și a produselor lactate, publicată în toamna trecută. În principiu, se urmărește separarea, la raft, a a produselor lactate autentice de cele pe bază de lapte și cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate.

Acțiunea autorităților a pornit la scurt timp după ce a fost constituit „Observatorul laptelui”, un mecanism înființat la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,în acord cu reglementările europene, prin care se dorește monitorizarea pieţei laptelui.

Astfel, cu ajutorul datelor colectate din piaţă, se vor urmări și analiza tendinţele din ţara noastră privind producţia şi echilibrul dintre cerere şi ofertă, inclusiv din perspectiva costurilor de producţie.

 „ANSVSA a întreprins demersuri, încă din luna decembrie a anului trecut, prin cooptarea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) în implementarea unui proiect pilot de remodelare și repoziționare pe rafturi pentru delimitarea clară la comercializare a produselor lactate autentice de cele pe bază de lapte și cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate (articolul 6* din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022)”, au transmis reprezentanții DSVSA Bacău.