Ultimul termen al procesului criminalului din Onești, la exact doi ani de la crimă. Gheorghe Moroșan spune că polițiștii i-au omorât pe cei doi muncitori
Curtea de Apel Bacău a judecat, miercuri, 1 martie, ultimul termen în cazul dublei crime care șoca România fix acum…
Curtea de Apel Bacău a judecat, miercuri, 1 martie, ultimul termen în cazul dublei crime care șoca România fix acum 2 ani. Atunci, un bărbat în vârstă de 68 de ani, ajutat de soția lui, a ucis doi muncitori care renovau apartamentul ce le aparținuse, dar pe care îl pierduseră în justiție în favoarea societății Chimcomplex SA. Judecătorii au amânat pronunțarea deciziei finale pe data de 31 martie, scrie Clujust.ro.
Crima avut loc într-un bloc din Onesti, acolo unde Gheorghe Morosan îi asasina pe cei doi muncitori in apartamentul Chimcomplex.
Inculpatul Gheorghe Morosan si-a spus, miercuri, ultimul cuvant în cadrul procesului penal: ”Moroșan a susținut chiar și în ultimul cuvânt că este victima unei conspirații ce a fost orchestrată de fostul procuror general al Parchetului Curții de Apel Bacău (fapte neprobate) și că victimele au fost omorâte de către polițiști.
Procurorul, dar si noi, partile civile, am solicitat ca hotărârea de condamnare de la fond de 30 de ani să fie menținută. Aici se închide povestea primei răpiri ce a dus la decesul a două persoane din istoria de după 1990 a României.”, a precizat avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă rudele victimelor.
Soția inculpatului, Aurelia Moroșan, a fost condamnată în primă instanță la 12 ani de închisoare.
Pe 1 martie 2021, Gheorghe Moroșan a sechestrat doi muncitori care făceau reparații la un apartament care îi aparținuse. Înainte să meargă spre apartament, bărbatul a cumpărat benzi adezive de la un magazin, pe care le-a folosit apoi să imobilizeze cei doi muncitori, potrivit procurorilor. Din apartament, Moroșan a sunat la 112 și a spus că a sechestrat două persoane, amenințând că le va omorî dacă nu îi sunt îndeplinite cerințele. În zonă au intervenit mai multe echipaje de polițiști, jandarmi și pompieri. Au urmat ore de negocieri. Până să intervină Poliția, bărbatul atunci în vârstă de 68 de ani i-a înjunghiat mortal pe muncitori.
Crimele din Onești au pornit după 17 ani de procese și confiscarea în justiție a apartamentului de către o firmă, pentru o datorie de 15.000 de euro.
Ziarul Libertatea a reconstituit lungul traseu juridic pornit de la spargerile unei magazii de firmă de stat, caz care n-a fost niciodată trimis în instanță în penal, și în care gestionara Aurelia Moroșan a fost dată în judecată de SC Chimcomplex SA Borzeşti, angajatorul său. Firma a cerut despăgubiri de 200.000 de dolari în 2003 și a primit de la judecători întâi 8.000 de euro, iar în final 15.000 de euro. După infinite judecăți, constestări și, în final, executări judecătorești, familia Moroșan și-a pierdut apartamentul și, când muncitorii trimiși de firmă au intrat în casa de unde Gheorghe Moroșan păstrase o cheie, a erupt tragedia. (Sursa/Clujust.ro)