Wednesday, September 16, 2026


Irina Begu joacă azi pentru calificarea în semifinalele turneului de la Madrid

Organizatorii turneului WTA 1000 de la Madrid au anunțat programul de marți, zi în care va avea loc și sfertul…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at mai 2, 2023

Organizatorii turneului WTA 1000 de la Madrid au anunțat programul de marți, zi în care va avea loc și sfertul de finală de pe tabloul feminin dintre românca Irina Begu, locul 35 mondial şi cap de serie 31, și Maria Sakkari din Grecia, locul 9 mondial şi favorită 9.

Astfel, partida se va defășura pe arena centrală de la Madrid, nu înainte de ora 21.00, ora României.

Begu şi Sakkari s-au mai întâlnit de trei ori, jucătoarea din Grecia impunându-se de două ori, iar românca o dată.

După ce a obţinut calificarea în sferturi la turneul de la Madrid, Irina Begu a depăşit-o pe Simona Halep în clasamentul WTA în timp real. Begu este acum pe locul 27, cu 1443 puncte, în timp ce Halep, care nu a mai jucat de mai multe luni din cauza suspendării pentru dopaj, este pe 29, cu 1350 puncte, potrivit news.ro. Cea mai bună clasare din carieră a Irinei Begu a fost locul 22, în 2016.