Tuesday, March 25, 2025


Adolescentul care a lovit o polițistă din Onești cu piciorul în față a fost condamnat

Judecătoria Bacău l-a condamnat la 2 ani și 6 luni de internare într-un centru educativ pentru ultraj pe un băiat…

PublicatCurierul , in Actualitate , at iulie 14, 2023

Judecătoria Bacău l-a condamnat la 2 ani și 6 luni de internare într-un centru educativ pentru ultraj pe un băiat de 16 ani care a lovit cu piciorul în față a polițistă, scrie Adevărul.ro. În plus, părinții adolescentului au fost obligați să îi achite polițistei daune morale de 25.000 de lei. Decizia instanței nu este definitivă.

Incidentul în urma căreia polițista a fost lovită, având nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale, a avut în centrul orașului Onești pe 18 ianuarie 2023, la scurt timp după ce un bărbat a sunat la 112 ca să reclame că o persoană este recalcitrantă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și a cerut intervenția poliției.

Polițiștii au ajuns rapid la fața locului și l-au imobilizat pe bărbatul care devenise agresiv. În jurul acestuia erau mai multe persoane, iar după ce bărbatul a fost încătușat și băgat în autospeciala de poliție, fiul acestuia, în vârstă de 16 ani, a lovit-o cu piciorul în față pe polițista aflată în misiune.

„Vineri seara, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe bulevardul Oituz, din municipiul Onești, minorul în vârstă de 16 ani a lovit-o cu piciorul în bărbie pe polițista de la Biroul Ordine Publică, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind îmbrăcată în uniformă și purtând toate însemnele distinctive ale autorității de stat, cauzându-i acesteia leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale”, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Polițiștii din Bacău l-au căutat zile în șir pe adolescent, care s-a ascuns după comiterea faptei. A fost nevoie de mai multe percheziții domiciliare pentru ca oamenii legii să reușească în final să dea de urma lui.

Judecătorii Tribunalului Bacău au emis la acea dată un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe  numele tânărului de 16 ani care o lovise cu piciorul în față pe polițista aflată în misiune.

Inițial, Judecătoria Onești îl plasase pe adolescent în arest la domiciliu, fapt care a stârnit o serie de proteste atât în mediul online, cât și din partea Europol, sindicatul polițiștilor.

 „La data de 18 ianuarie, în urma contestației formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, în cauza privind infracțiunea de ultraj din data de 13 ianuarie, de pe raza localității, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe numele minorului, de 16 ani, pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Bacău”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău. (Sursa/Adevărul.ro)