Consilierii județeni au hotărât ca Protoieria Onești să preia tot patrimoniul material al fostului Leagăn de copii din oraș
Consilierii județeni au aprobat în unanimitate, miercuri, 30 august, pentru Protopopiatul Onești, trecerea fără plată din domeniul public în domeniul…
Consilierii județeni au aprobat în unanimitate, miercuri, 30 august, pentru Protopopiatul Onești, trecerea fără plată din domeniul public în domeniul privat a clădirilor în care funcționează deja instituția și a terenului pe care se află acestea. Imobilele sunt Centrul de Servicii Sociale „Alexandra” din Onești, „Modulul pentru copilul aflat în dificultate” și terenul în suprafață de 4.799 mp. Valoarea de inventar a imobilelor este de puțin peste șase milioane de lei. Inițiatorul proiectului de hotărâre a fost chiar președintele CJ, Valentin Ivancea. La ședința Consiliului Județean (CJ) a fost prezent și protopopul de Onești, Ioan Bârgăoanu.
Imobilele se află în domeniul public al Județului Bacău, conform unei Hotărâri Guvernamentale din anul 2001. Cererea de transmitere fără plată a imobilelor are ca scop necesitatea continuării activităților administrative și social-filantropice pe care unitatea de cult le acordă în comunitate de peste cinci ani, repararea și modernizarea corpurilor de clădiri dezafectate, precum și amenajarea și împrejmuirea locației, prin accesarea de fonduri guvernamentale și europene.
O simplă vizită la sediul Protopopiatului poate arăta modul excepțional în care au fost reabilitate și organizate și până acum imobilele din administrare. Acestea erau, inițial, sediul așa-zisului Leagăn de copii din Onești, în care au fost consumate, de-a lungul multor ani, destule drame umane.
„Ceea ce faceți dumneavoastră acolo, părinte protopop, este un act caritabil extrem de bine organizat. Sunt convins că proiectele pe care noi le vom mai dezvolta împreună vor avea succes pentru cei sărmani, să faceți acolo un adevărat loc de alinare”. a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău
În ultimii ani, la sediul Protoieriei sunt aplicate proiecte unice de sprijin pentru cei aflați în nevoie, cel mai cunoscut fiind „Prânzul Ștefanian”, Oneștiul având ca patron spiritual și pe Sf. Voievod Ștefan ce Mare. Forma concretă a acestui proiect a fost denumită, sugestiv, Masa Bucuriei, peste 250 de oamenii, între care mulți copii, fiind hrăniți zilnic la Protopopiat. Dar, la sediul protoieriei sunt deja deschise cabinete medicale, o impresionantă bibliotecă și Capela „Sf. Ioan Teologul”.