Sâmbătă noaptea, în jurul orei 01.00, un tânăr de 19 ani a fost surprins de lucrătorii Serviciului Rutier (IPJ BACĂU) conducând cu 128 km/h pe Calea Moldovei. La testarea drug-test, tânărul a ieşit pozitiv (amfetamine), polițiştii sancționându-l contravențional cu 2900 lei şi reținându-i permisul de conducere. Totodată, i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Informația a fost publicată de prefectul Bacăului, Lucian Bogdănel, pe pagina sa de facebook.
„Mă întreb, în fața acestui caz revoltător prin iresponsabilitatea conducătorului auto, ce repere poate avea un tânăr teribilist, urcat „pe amfetamine” la volan, când circulă în puterea nopții cu aproape 130 de km/h?
Ce timpi de reacție poate avea la o asemenea viteză şi în condițiile unor percepții sever deformate de consumul de substanțe interzise? Susțin prezența lucrătorilor Serviciului Rutier în trafic – doar vigilența şi promptitudinea în intervenție a polițiştilor au făcut ca sâmbătă noaptea să nu fim martorii unei tragedii rutiere!”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel