Urmărit național, un tânăr a fost prins de polițiștii băcăuani. Alte 80 de persoane au fost legitimate în timpul unei acțiuni ample de control
La data de 03 septembrie a.c., poliţiştii Secției 2 Poliție Bacău și cei ai Servicilui de Investigare a Criminalității Economice,…
La data de 03 septembrie a.c., poliţiştii Secției 2 Poliție Bacău și cei ai Servicilui de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, pompieri și polițiști locali au desfășurat o acțiune în municipiu, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi menţinerea climatului de ordine publică în zonele cu aglomerări de persoane.
Astfel, în urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 80 de persoane, controlate 20 de autovehicule, au fost efectuate 10 de testări cu aparatele alcooltest și au fost verificați 12 operatori economici.
Forțele de ordine au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei pentru nereguli la regimul circulației rutiere, nerespectarea normelor de conviețiure socială, încălcarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și nerespectarea obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale de către operatorii economici.
Polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. Totodată au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri.
Exemplu:
La data de 03 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au depistat pe strada Aprodu Purice din municipiu, un tânăr, de 24 de ani, care figura în bazele de date urmărit la nivel național. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Bacău, fiind condamnat la 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cel în cauză a fost escortat și introdus în Arestul I.P.J. Bacău. (Sursa/ IPJ Bacău)