Tuesday, April 22, 2025


Scriitorul oneștean Constantin Th. Ciobanu, fondator al Zilelor Culturii Călinesciene, aniversat la împlinirea a 85 de ani

Poetul, profesorul, animatorul cultural, preşedinte fondator al Societăţii Culturale «G. Călinescu», oneşteanul Constantin Th. Ciobanu a împlinit 85 de ani…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at februarie 21, 2024

Poetul, profesorul, animatorul cultural, preşedinte fondator al Societăţii Culturale «G. Călinescu», oneşteanul Constantin Th. Ciobanu a împlinit 85 de ani și a fost sărbătorit, pe 19 februarie, cu o festivitate organizată de Fundația Națională „G. Călinescu” și de Rotary Club din Onești, dar în absența scriitorului, care a transmis un mesaj filmat acasă, în propria sa bibliotecă.

S-a născut la 19 februarie 1939, la Tisa, comuna Sănduleni, judeţul Bacău.  A fost licenţiat în Litere al Universităţii „Alex.I.Cuza” din Iaşi, profesor de literatură la Colegiile „Grigore Moisil” şi „Dimitrie Cantemir” din Oneşti, preşedinte al Comitetului Municipal de Cultură şi Artă, preşedinte fondator al Societăţii Culturale „G.Călinescu” şi al Fundaţiei Naţionale „G Călinescu”. A iniţiat şi conduce Colocviile anuale Zilele Culturii Călinesciene. Redactor şef al revistei Jurnalul Literar şi director al Editurii Aristarc.

A debutat cu versuri în 1956 şi a semnat poeme, articole, cronici literare şi muzicale, eseuri în Iaşul literar, Ateneu, Steaua, Cronica, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri literare, România literară, Argeş, Tribuna, Manuscriptum, Viaţa Românească, Revue Roumaine, Rădăcini (Canada). A îngrijit ediţiile: George Enescu – biografie documentară de Romeo Drăghici; Muzeul de istorie Bacău; Istoria literaturii române de la origini până în prezent de G.Călinescu; Umbre şi lumini (Amintirile unei prinţese moldave) de Maria Cantacuzino-Enescu.

„Unul dintre cei mai neobosiţi animatori culturali din câţi au existat la noi, excelent cunoscător al ţinutului oneştean, C.Th.Ciobanu este, iată, nu în ultimul rând, un poet remarcabil, sensibil şi cultivat.“ (Mircea Cărtărescu)

În 1969, neobositul C. Th Ciobanu (acesta avea să devină numele de condei al poetului) lansează ???????????????????????? ???????????????????????????????? ????????̆????????????????????????????????????????, eveniment cultural de anvergură națională și, în timp, chiar internațională: scriitori, critici și istorici literari, artiști plastici, muzicieni se reunesc la Onești, an de an, pe parcursul a 51 de ediții.